Buretele muștelui (Amanita muscaria) și buretele panterei (Amanita pantherina) sunt ciupercile denumite cel mai frecvent ca ciuperci nebune, care “îmbată oamenii cu otrava lor”. Aceste ciuperci psihotice și halucinogene au fost folosite de șamani în special în emisfera nordică, la popoarele uralice și siberiene.
Potrivit cercetătorilor, posibilitatea consumului de Amanita muscaria poate fi dedusă la popoarele a căror limbă a păstrat urme în acest sens ( chiar termenul de “ciupercă nebună” se referă la aceasta), cum ar fi cazul popoarelor nordice, baltice și siberiene. În Siberia, se spune că, până de curând, comunitățile indigene obi-ugrice, vogulii și triburile mansi foloseau buretele muștelui pentru diverse ritualuri.
Există chiar o teorie conform căreia “strămoșul” lui Moș Crăciun din Laponia, îmbrăcat în roșu, este de fapt un șaman aflat în transă din cauza ciupercii și a cărui sanie este trasă de un ren aflat și el sub influența ciupercilor halucinogene… pentru că renii sunt mari mâncători de Amanita muscaria. De aici se presupune că vine și legenda saniei zburătoare. De asemenea, unele persoane consideră că buretele muștelui ar fi strămoșul ornamentelor atârnate în pomul de Crăciun, susținând că șamanii uscau odinioară ciupercile pe care le colectau, atârnându-le tot în pom. Gestul de a oferi cadouri poate fi, de asemenea, legat de cultul de a mânca ciuperci haluciongene: se spune că șamanii duceau ciuperci uscate tuturor familiilor din comunitate, pentru ca nimeni să nu rateze această experiență inedită.
În limba maghiară, deși rar, ciuperca otrăvitoare buretele viperei (Amanita phalloides) și buretele primăvăratic (Amanita verna) sunt denumite și ele ciuperci nebune, deși consumul acestora provoacă mai degrabă moarte decât transă.
Buretele pestriț diferă de buretele muștelor prin faptul că nu conține muscarină. Printre alți membri ai genului se numără ciuperca perlată (Amanita gemmata), care conține, de asemenea, acid ibotenic, și buretele maro al muștelor (Amanita regalis), care se aseamănă cu buretele muștelor, diferind doar prin culoarea pălăriei și preferând zonele montane înalte.
Există, de asemenea, o serie de zicale populare despre ciuperci, cum ar fi “vorbește ca și cum ar fi mâncat ciuperci nebune”, care se spune despre cineva care vorbește fără sens, aiurea, incoerent. O altă expresie – “nu am mâncat ciuperci nebune” – înseamnă că vorbitorul își subliniază în mod conștient propria sănătate mintală cu privire la o idee considerată nebună, de exemplu “nu am fost nebun să fac așa ceva”.
De la muște la icoană vizuală: buretele muștelui este cea mai cunoscută ciupercă
Se crede că buretele muștelui este cea mai veche ciupercă halucinogenă din lume. Se regăsește în aproape întreaga emisferă nordică, motiv pentru care a devenit icoană vizuală pentru toate speciile de ciuperci: de la ilustrațiile din cărțile de povești la emoticoane, pălăria sa roșie cu pete albe este vizibilă peste tot.
Această specie de ciuperci agreează în general temperaturile mai scăzute, așa că apare mai frecvent în țările nordice, în munții mai înalți. Numele latin provine de la faptul că, în trecut, otrava sa era unsă pe hârtie, pe care zburau muștele și mureau.
Pălăria sa este semisferică, de obicei de 10-20 cm lățime, de culoare roșie, eventual portocalie, brună-gălbuie când devine mai bătrână. Petele albe sunt de fapt rămășițele unui înveliș, iar când le spală ploaia, pălăria rămâne complet roșie, fără pete. Piciorul acestei ciuperci este, de asemenea, alb și are un inel mare care atârnă în jos. Crește din iulie până în octombrie-noiembrie și se întâlnește mai ales în pădurile de pini, mesteceni și stejari.
Este considerată ciupercă otrăvitoare, dar cauzează complicații mai ales atunci când este ingerată de copii sau de persoanele în vârstă. Deoarece are un aspect foarte distinctiv, este greu de confundat cu ciupercile comestibile, reducând și mai mult șansele de otrăvire. Dacă ajunge în organismul uman, simptomele otrăvirii pot include amețeli, somnolență, stare asemănătoare cu beția, halucinații, transpirație, lăcrimare, dureri abdominale, salivare abundentă. Cercetătorii investighează încă care sunt exact substanțele responsabile de aceste simptome, probabil că mai mulți alcaloizi (acidul ibotenic, muscimolul și muscazona) produc efectele toxice și psihotice.
Șamanii consumau buretele muștelor sub mai multe forme: uscat, amestecat în mâncare sau sub formă de decoct. Fapt interesant: s-a descoperit că ingerarea urinei unei persoane care consumase această ciupercă avea, de asemenea, efect psihotic (substanțele active nu se descompun în urină).
De altfel, nu doar renilor le plac ciupercile: cercetătorii au observat veverițe care au mâncat buretele muștelui și burete pestriț în pădurile din Japonia, fără să se observe ulterior vreun efect fatal produs de toxine. Cercetătorii emit ipoteza că, este probabil ca sporii ciupercilor să treacă intacți prin tractul digestiv al veverițelor, contribuind astfel la răspândirea ciupercilor. La rândul lor, ciupercile în sine contribuie la întreținerea pădurilor: ele pot juca un rol esențial în supraviețuirea plantelor, deoarece pot prelua din sol substanțe nutritive pe care plantele nu le pot absorbi, dar, conectându-se cu rădăcinile arborilorilor prin filamente, copacii înșiși beneficiază de aceste substanțe.
Dacă vrei să afli mai multe fapte interesante despre ciuperci, citește acest articol legat de concepțiile greșite despre ciupercile comestibile și otrăvitoare, iar aici îți prezentăm ciuperci cu adevărat speciale din întreaga lume.
