Ce este dieta paleo? Principiul de bază al acestei diete și mișcări foarte populare este că omenirea s-a schimbat foarte puțin din timpul epocii de piatră pentru a-și transforma radical meniul, cauza multor boli moderne poate fi faptul că meniul nostru zilnic nu constă din alimente care sunt preparate la fel cum l-au preparat strămoșii noștri din epoca de piatră.
Cu toate acestea, în epoca de piatră, comunitățile primitive care trăiau un stil de viață de vânător-culegător nu cunoșteau alimentele procesate, făină, zahăr sau chiar produsele lactate – nu e de mirare, spune savantul american care a început mișcarea paleo, dr. Loren Cordain, că în cazul de 65% din populația adultă al umanității îi lipsește enzima lactază din stomac, iar di cauza asta nu-i capabil să descompună lactoza din produsele lactate.
Doar de 10.000 de ani consumăm laptele animalelor și lactatele produse din acestea, sau alimente făcute din făină care conțineau mulți carbohidrați, dar cu 2 milioane de ani înainte am avut un meniu total diferit. Fructele și legumele proaspete, ciupercile, semințele și carnea au stat la baza meniului noastre, și la acestea ar trebui să revenim, spune fondatorul dietei paleo.
De unde provine teoria dietei paleo?
Prima versiune a dietei paleo a fost publicată de un gastroenterolog american, Walter Lyle Voegtlin, în 1975, sub titlul The Stone Age Diet, dar ceea ce era afirmat în acea lucrare a fost ulterior infirmat și suprascris în multe puncte, de oameni de știință. Potrivit lui Voegtlin, de exemplu, umanitatea era în primul rând carnivoră, ceea ce este fals din punct de vedere faptic.
Apropo, dr. Loren Cordain și-a început cercetările de zeci de ani citind articolul științific al doctorului Boyd Eaton din 1985 despre nutriția paleolitică, ale cărui rezultate parțiale le-a publicat în cartea sa din 2002 (The Paleo Diet), care poate fi considerată începutul mișcării dietei Paleo. Cordain îl menționează pe Eaton și pe un om de știință suedez, Dr. Staffan Lindeberg, printre cei cu care a lucrat în timpul cercetării și dezvoltării conceptului.
Cordain a creat și un site web despre dieta paleo, unde publică în mod regulat articole mai scurte, explicative. Site-ul Paleolit Diet este astfel considerat cea mai autentică, originală și „canonizată” sursă pentru adepți, dacă au întrebări despre această dietă.
Ce poate și ce nu poate fi mâncat în dieta paleolitică?
„Dieta paleo se bazează pe consumul de alimente sănătoase disponibile în prezent, dar derivate din grupurile de alimente pe care strămoșii noștri vânători-culegători le-au consumat în timpul erei paleolitice. Aceste alimente includ carne proaspătă, de preferință carne de vită care consumă ierburi, porc, miel, carne de pasăre și vânat, pește, fructe de mare, fructe proaspete, legume, semințe, nuci și uleiuri sănătoase, cum ar fi măsline, cele produse din nucă de cocos, avocado, macadamia, nucă și semințe de in. Alimentele de evitat includ produse lactate, cereale, leguminoase, zahăruri rafinate și alimente procesate”, a declarat dr. Loren Cordain pentru portalul online FX Medicine, un portal online care publică articole de genul evidence-based complementary medicine.
Am mâncat ciuperci și în epoca de piatră
Există dovezi științifice în acest sens, așa că nimeni nu pune la îndoială faptul că dieta paleo include pe bună dreptate tot felul de ciuperci comestibile.
În același timp, unii critici ai dietei paleo atrag atenția că din cauza prea multor alimente de origine animală, adeptul tipic al dietei paleo al secolului 21 consumă prea multe proteine și grăsimi, mai mult decât necesită organismul nostru. Ei subliniază, de asemenea, că prelucrarea variată a alimentelor pe bază de plante era deja o practică în unele comunități preistorice în urmă cu 30.000 de ani, bazată pe dovezi arheologice, așa că s-ar putea să nu fie o idee atât de bună să alungăm complet grâul, secara, orzul, porumbul și altele din dieta noastră.
Există un consens științific conform căruia organismul uman are nevoie în general de aproximativ 10% proteine, 10-15% grăsimi și 75-80% aport de carbohidrați, în cazul unei diete echilibrate bazate în primul rând pe nutrienți de origine non-animală, scriu recenzenții. În schimb, proporțiile recomandate de dieta paleo sunt 19-35% proteine, 22-40% carbohidrați și 28-47% grăsimi, ceea ce este prea mult conform unor nutriționiști.
Cu toate acestea, experții sunt de acord că, datorită creșterii dietei paleo, a devenit larg cunoscut faptul că consumul excesiv de alimente procesate și conservate este nesănătos și că alimentele rafinate cu zahăr și făinoase trebuie evitate în general.
În orice caz, dieta paleo se „adaptă” și la realitățile secolului XXI, în așa fel încât tolerează dacă adepții dietei mănâncă, să zicem, o dată sau de două ori pe săptămână mâncăruri care altfel nu ar intra în dietă, dar tolerează în același timp până la anumite limite dacă untul și brânzeturile tari care conțin doar o cantitate mică de lactoză apar rar în preparate. În practică, dieta paleo presupune în primul rând pregătirea garniturii cu legume în loc de cartofi, paste sau orez, și evitarea pâinii, alimentelor și băuturilor dulci. În același timp, există rețete paleo pentru înlocuirea pâinii și a prăjiturilor.
Cordain și echipa sa au publicat o „listă de cumpărături” oficială cu alimente care pot fi încorporate în dieta paleo.
Ciuperci și paleo
Dacă vreți să reduceți cantitatea de carne folosită în aproape fiecare masă paleo, înlocuind carnea cu un aliment care conține puține grăsimi, atunci ciupercile sunt o alegere ideală.
Acum vă arătăm câteva rețete cu ciuperci care pot fi incluse cu ușurință în dieta paleolitică conservatoare: pentru ciupercile la grătar cu usturoi și lămâie se folosește champignon, suc de lămâie, usturoi, ulei de măsline și condimente, toate compatibile cu dieta paleo; ingredientele cremei de sandviș cu avocado și pleurotus se numără pleurotus, avocado, usturoi, unt, lime și condimente. Deși strămoșii noștri din epoca de piatră nu mâncau murături, această rețetă simplă de murături cu ciuperci poate fi, de asemenea, un bun adaos la mâncărurile paleolitice.