Te confrunți cu provocarea de a asigura o masă variată pentru familia ta în timpul vacanței de vară? Venim în ajutorul tău cu o selecție de rețete care includ mese sănătoase și gustoase pe bază de ciuperci, mai “vandabile” pentru copii.
1. Supă rece de fructe, chifteluțe cu ciuperci și cartofi, legume la grătar
În timpul verii, pot fi pregătite niște supe reci grozave cu fructe, fără a fi gătite. Să alegem fructe de sezon, mere de vară, pere, fructe de pădure, pepeni, sau putem folosi compot fără sâmburi, fructe congelate sau gemuri, dar în acest caz să avem grijă ca supa să nu devină prea dulce. Amestecăm 4 căni de fructe și o banană folosind un blender cu băț, adăugăm jumătate de litru de lapte de orez sau de cocos, condimentăm cu scorțișoară sau frunze de mentă și mai punem în această supă, cubulețe mici de fructe din cele care îi plac cel mai mult copilului.
Copilul tău nu mănâncă ciuperci, chiar dacă încerci cele mai delicioase și complicate rețete, care-ți plac ție și altora? Haideți să ascundem ciupercile, un superaliment cu substanțe nutritive excelente pentru un organism tânăr, într-o chiftea simplă, dar deosebită! Se poate servi cu legume la grătar – morcovi, ardei, vinete, dovlecei, cartofi – ca garnitură.
2. Mai multe tipuri de pizza, salată de fructe la desert
Toată lumea iubește pizza, iar dacă o prepari cu mai multe ingrediente, sigur vor găsi cu toții o felie care să le fie pe plac. Dacă avem un blat de pizza congelat sau precopt, putem avea o pizza proaspătă, gata în 15-20 de minute!
Pizza cu ciuperci și brânză: Punem hârtie de copt sau ulei într-o tavă și așezăm aluatul deasupra. Întindem sosul de roșii pe aluat, apoi presărăm ciupercile și brânza rasă peste sos. Punem la copt în cuptorul preîncălzit la 200-220°C timp de 15-20 de minute.
Pizza cu ciuperci și legume: tăiem 2 ardei, 5 champignoni, 1 căpățână mică de ceapă, ungem aluatul cu sos de roșii și presărăm deasupra legume și busuioc proaspăt. Se așează în cuptorul preîncălzit la 200°C pentru 30 de minute, se adaugă câteva frunze de busuioc și poate fi servită.
Pentru salata de fructe să alegem fructe de sezon: tăiem 1 felie de pepene verde, 2 piersici, 1 măr, 1 pară, câteva căpșuni, presărăm deasupra un pumn de afine și zmeură, și atât. Dacă vrem să obținem o salată mai aromată, putem folosi puțină miere și suc de lămâie. Nu există un desert mai sănătos și mai plin de vitamine!
3. Paste cu ciuperci și spanac
Dacă dorim să punem rapid pe masă o mâncare caldă, pastele sunt o alegere foarte bună. În această rețetă rapidă, ciupercile și spanacul reprezintă ingredientele sănătoase și bogate în vitamine.
Să punem apa la fiert pentru paste. Pentru sos, mai întâi se topesc 2 linguri de unt, se prăjesc ușor patru căței de usturoi zdrobiți, apoi se adaugă champignonii curățați și tocați (300 g sunt suficienți pentru o familie de patru persoane), sare și piper. Odată ce ciupercile sunt moi, adăugăm spanacul (200 g), fierbem sub capac timp de 1-2 minute, apoi adăugăm 3 dl de smântână pentru gătit și aducem la fierbere. Înaintea servirii, amestecăm sosul cu pastele fierte și scurse. Dacă dorim mai multă aromă, putem folosi brânză rasă sau ierburi aromatice.
Pentru mai multă inspirație, consultă rețetele noastre!